marți, 22 aprilie 2014

Filă de jurnal – bacoviană

     
  Simt cum o mână invizibilă imi şterge, cu un buret uscat şi poros, interiorul, spunând: ,,Trebuie să uiţi tot ce este scris aici! Aceasta nu trebuia să fie viaţa ta, dar, ceva sau cineva, ţi-a rescris destinul. Nimic, din tot ce ai trăit, nu iţi era destinat ţie!,

        Simt cum, in urma ştergerii, interiorul rămâne ca o tablă de scris, neagră şi, mă intreb, când voi avea curaj să imi scriu, pentru inceput timid, cu creta albă, câteva indicaţii de urmat, pentru un mâine ce tot continuă să vină.

        Simt cum buretul zgârie tabla, ca şi cum ar dori să smulgă din rădăcini tot ceea ce este scris de foarte mulţi ani pe ea. Nu este o ştergere superficială, făcută cu fineţe. Mâna ce manevrează buretul o face cu duritate, cu răceală, ca şi când ar fi un chirurg bătrân ce taie in carne vie. O face profesional şi fără să fie implicat sentimental in relaţia cu pacientul muribund. Ştie că dacă se va implica, ii va simţi durerea, iar, dacă ii resimte durerea, operaţia nu va fi o reuşită. Răul trebuie tăiat din rădăcină, chiar smuls cu forţa, daca este nevoie.

        Mă intreb dacă şi această mână, atât de fără suflet şi atât de grea, ştie exact ce face sau, scrisul vechi, oricât va incerca să il şteargă, va fi inlocuit de urmele scrijelite ce au să rămână. S-a scris cu fineţe trecutul pe tabla neagră sau a fost scrijelit cu unghia, de un altcineva care a ştiut că viaţa mea este una artificială şi nu este viaţa mea?

THE SHOW MUST GO ON!


       Iar spectacolul este viaţa mea intreagă! O viaţă, care privind-o peste timp, nu are nici o logică. O viaţă din care nu indrăznesc să păşesc in lături. O viaţă ce ar trebui reorganizată.

Dezorintarea işi spune cuvântul…
Busola nu mai ajută la găsirea nordului
Caut liniştea…
Va veni cu siguranţă vremea.

Acum nu am timp ….
Până atunci, clepsidra……. priveşte-o cum se goleşte, din ce in ce mai repede. Oare timpul se scurtează? Sau poate agitaţia il face să pară mai scurt?
Voi inţelege cândva totul…..
Până atunci, tabla va rămâne nescrisă!

NEGRU

Sunt goală de trăiri şi gânduri,
Nu mai simt să-mi iau avânturi.
Plumbul greu mă trage-n jos
Nu mai ştiu tot ce am fost.

Cuvintele sunt scrise de gheare
Pe tabla vieţii ce in noapte dispare.
Cu sânge mai insemn din când in când
Câte-un negru, aiurit şi răzleţ gând.

Stau stransă in cavou şi strig:
,,Vreau ca să ies! Aici este prea frig!
Resimt, cu greutate, movila de pământ
Ce este aşezată peste acest mormânt.”

Autor: Liliana Stoinel-Voichescu
- Revista Orizonturi Literare nr.9 -

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.