vineri, 14 noiembrie 2014

Echinocţiu de toamnă - de Anatol Covali

Nici chiar uitarea n-o să mă aline
când voi cădea sub ultima secure.
Orbecăind în neputinţi obscure
voi alerga şi-atunci, fugind de mine.

Eu, Don Quijotul visurilor pure,
am îmbrăcat mereu armuri străine
şi am crezut că voi putea obţine
victorii-n orice lupte, cât de dure.

Dar soarta crudă mi-a muşcat genunchii,
veninul ei mi-a pârjolit rărunchii
şi-am suferit mereu de-o cruntă sete,

într-un deşert ce s-a numit durere
şi-ntipărit pe ani ca o pecete

de care-ncerc să scap, dar nu mai piere.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.