marți, 30 decembrie 2014

ÎN CUMPĂNA VIEŢII - de Alexandru-Cristian Preda

          Era noapte, şi totul pătruns parcă de o linişte apăsătoare. Ochii săi se cufundau tot mai mult în slovele aşternute pe o foaie albă de hârtie. Nu mai citisem niciodată pe chipul mamei o asemenea
reacţie în faţa unei telegrame. Sincer, nici măcar nu ştiu ce era sau cum să socotesc comportarea sa. Ochii-i înlăcrimaţi plângeau într-un suspin prelung cu lacrimi ostenite. Urmarea a făcut-o să cadă pe gânduri… Suspinul încetase în încercarea de a-şi devia privirea din calea sumei exorbitante înscrise pe factura de la bancă, deasupra unei linii trasate în tuş negru. Se pare că mă edificasem cu privire la conţinutul acelei hârtii. Aşa este! Era o factură; acea foaie ştanţată cu însemnele băncii, în destinul căreia este încropită ruinarea economică a clientului.



        -  S-a întâmplat ceva? Întreb cu oarece teamă în glas, prevestind pricina din care s-a întristat.
 
      - Cum?  răspunde ea trezită parcă dintr-o reflectare profundă.
      - Nu. (urmează câteva clipe de tăcere, apoi cu glasul uşor tremurat). Am avut o zi destul de grea şi sunt obosită. Simt cum viaţa se scurge din mine. Dar tu de ce mai eşti aici? Hai, du-te la culcare! Mâine iar o să te rogi pentru încă cinci minute de somn.
        Văzându-i privirea blajină, umezită de griji şi nevoi, fiindu-mi peste putinţă să o mai văd în acea stare, mă retrag în camera mea, spunând un „noapte bună” scurt, dar tărăgănat. Ţin minte deşertăciunea din privirea sa şi tributul lacrimilor pe aripile subţiate ale genelor sale … o imagine măgulitoare.
        Timpul curgea încet, iar în poalele văzduhului înnegrit – izvor de armonie între stele – era linişte. Nu era niciun eveniment notabil. Din partea asta, puteam să adorm liniştit.
        Nici nu se luminase bine de ziuă că şi aud glasul mamei: (vorbind încet de teama de a nu mă speria)
       - Scularea! E şase, doar nu vrei să întârzii la şcoală!
       Noaptea era încă în putere. Şi, totuşi, eu porneam agale pe drum, ameţit de trezirea promptă. Deodată, mă pomenesc cu o doamnă în spatele meu, ce tocmai ieşise din scara blocului alăturat, cu telefonul la ureche. Într-atât de tare vorbea încât, în strădania mea de a mă îndepărta pentru a-mi putea auzi gândurile, vorbele sale continuau să răbufnească în faţa stăruinţelor mele. Apoi, glasul său s-a stins treptat în negura nopţii. Nu pot să trec prin acest pasaj epic fără să fac referire la peisajul mirific ce-mi învăluia privirile, pentru că aş pângări întreaga relatare. Razele firave ale soarelui cârmuiau în pribegie prin negrul de nepătruns al nopţii, reuşind să răzbată într-un roşu pal, şters, aproape de linia orizontului. Pe aripile iubirii se înălţau din copaci către cer triluri de păsărele, ajungând în bătaia soarelui sub forma unor îngeri de lumină. Mistuindu-se în sărutarea acestuia, se avântau către stele. 
            Bătaia pizmaşă a vântului scutura codrul de floarea sa, iar mai apoi, buimăcit de păţania comisă, face cale întoarsă suflându-i făţarnic pălăria unui domn. Mă grăbesc să o ridic de jos.
       - Poftiţi! Mă adresez acestuia înapoindu-i pălăria. (acesta, cu glasul tremurând şi plin de recunoştinţă)
     - Mulţumesc mult, tinere!
       Eu plec capul în semn de apreciere şi mă îndepărtez. El, la rândul său, o ia pe calea-i, înjurând vântul hain. Fără să mă gândesc prea mult mă pomenesc pe peronul staţiei de metrou „Apărătorii Patriei”, aceasta amintind de un fapt istoric măreţ. Rumegând timpul încet, viaţa se scurgea alene prin albia sa. Asemenea, metroul intra fără sforţări prea mari în staţie. Am urcat şi am ocupat un loc oarecare, privindu-i pe toţi din faţa mea cum se îngrijeau de aplicaţiile disponibile pe smartphone-uri ori tablete. Mi-aş fi dorit în acel moment să scot o carte şi să le combat mentalităţile de secol XXI. La staţia următoare, metroul opreşte. Odată ce uşile metroului s-au tras zeflemitor în stânga şi în dreapta, printre ele şi-a făcut loc un om de vârsta a treia, care cu greutate îşi târa trupul sprijinit într-un baston prin mrejele tăioase ale societăţii.
      - Hai bre, ce faci, nu vezi că blochezi intrarea? Şi parcă nu era îndeajuns, mai adăugă:
      - Dă-te mai repede la o parte, că mergi de parcă ţi-e mintea în stele!
      Bătrânul, însă, a ignorat aceste vorbe şi s-a adresat unui alt tânăr:
      - Binevoiţi tinere domn a-mi ceda şi mie acest loc? Dacă-ţi este cu putinţă, altfel nu insist.
      Văzând că acesta rămâne indiferent în faţa rugăminţilor amăgitoare ale acestui om, doresc a-i ceda locul pe care tocmai îl ocupasem.
      
       Neputincios în faţa anilor săi şi cu o urmă de lacrimi în ochi, îmi spune:
      - Nu te deranja! Ai făcut deja destule pentru mine astăzi. Şi grăind acestea îl recunosc după pălăria ce acum o ţinea în mână. El avusese timp să mă observe atunci, însă eu nu, dar pălăria o recunoşteam prea bine.
      După o scurtă pauză, redă curs vorbirii:
      - Eu oricum mai merg doar trei staţii… Cum una deja a trecut… Picioarele-mi sunt şi aşa nefolositoare, aproape. Ce rost să mai irosesc un loc?
      Cuvintele sale m-au înduioşat şi mâhnit în acelaşi timp. Pura coincidenţă a făcut, însă, ca eu să cobor chiar la cea de-a treia staţie, dar domnul încă nu coborâse, ci stătea, după puteri, sprijinit de uşa metroului, urmărindu-mi cu privirea paşii până ce au pierit în zare.     
      În autobuz, aproape aceeaşi poveste, exceptând discuţia care se contura, parcă, între un bătrânel şi un alt domn de o vârstă apropiată cu a dânsului. Cel din urmă schiţa nişte gesturi şi vorbe căsăpite în aer. Pesemne că supărarea sa îi măcina întreg trupul, răbufnind într-o manieră subtilă. Cel din faţa sa îl observă şi cum amândoi păreau două firi ce înmagazinau o logoree fantastică, până la o dezbatere aprigă mai fusese doar un pas. Dar, parcă în mod voit, neapărând ca o simplă întâmplare, autobuzul făcu un ocol prin „Piaţa Victoriei”, unde aveau loc manifestări împotriva guvernului. Pancardele, megafoanele, cât mai ales manifestarea în sine au stârnit vâlvă în rândul călătorilor, nefiind cu putinţă a-i lăsa indiferenţi pe cei doi – personaje încâlcite în rândul alegătorilor.
       - Pfu… mânca-v-ar boala pe toţi şi cu ala în frunte! 
(cel dintâi, mai liniştit, i se adresează acestuia pe un ton cald, alintat, cu mai multă stăpânire de sine)
      
   - Domnule dragă, nici nu ştiţi ce adevăr grăiţi; sunt întru-totul de acord cu dvs. Permiteţi-mi, totuşi, o umilă întrebare, o mică curiozitate… Ce pensie aveţi? 
(cu dezgust, rosteşte suma cuvenită).
       - Şapte sute de lei. 
       Bătrânul şi-a scos pălăria şi a spus:
       - Da, aveţi dreptate. E puţin!
       - Nici nu ştii ce să-ţi cumperi: medicamente, mâncare, ori să plăteşti întreţinerea, căci pe toate nu le poţi face. Am fost medic militar. Zeci de ani am îngrijit rănile soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă.
    Pretutindeni vedeai sânge, plânsete şi disperare. Uneori mă cuprindeau şi pe mine fiorii. Dar înghiţeam în sec şi mă gândeam la familie...era singura a carei imagine, amintire îmi putea transmite un gând frumos.  Am rămas, însă, şi fără ce era mai frumos. Soţia m-a părăsit şi a luat şi copiii. Nu mi-a spus motivul. Bănuiala mă îndeamnă, totuşi, să cred că se săturase ca eu să fiu departe de ei.
      În jurul ochilor se încropeau câteva lacrimi, însă se abţinea de teama de a nu-şi dezvălui slăbiciunea.
      Cu un aer nostalgic în glas, îşi continuă „cuvântarea” stârnită de compatriotul său:
      - Cu alte cuvinte, mi-au luat tot! Familia, pensia, viaţa! accentuând ultima silabă, astfel încât vorbele sale răsunară ca un ecou la altarele inimilor celor care au ascultat conversaţia.
      Ultima replică îl sfârşise cu totul pe bătrân, retrăgându-se în restriştea sa. Văzându-l cufundat în gânduri şi amintiri, interlocutorul său sfârşise şi el. 
      Se făcuse linişte. O linişte ca cea de la început. Însă, parcă mai grea era acum, iar vintreaua vălurindă se însoţea cu soarele, văpaia torţii sale fiind din ce în ce mai slabă, precum cea din sufletul bătrânului.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.