joi, 1 ianuarie 2015

Cheia - de Alexandru-Valentin Petrea

Aş vrea să deschid porţile destinului,
Să intru în cămara eternităţii,
Să zbor mereu deasupra durerii -
Dar îmi lipseşte cheia…
Ştiu unde este iubirea:
În inimă, în gesturi, în priviri...
Egoismul să nu creadă că nu-i
cunosc adresa,
Nici mândria, nici neputinţa;
Dar cheia?...
Am avut în faţă mai multe variante...
Am căutat-o în munţi, în ape, prin peşteri,
Pe deasupra galaxiilor, în rai şi în infern;
Am străbătut şi oceanele speranţei şi iubirii,
Fluviile prieteniei, lacurile smereniei;
Am devenit şi cetăţean al imaginaţiei,
Oaspete al visurilor, slujitorul păcatului...

Dar unde s-a ascuns?De ce nu o văd?
De ce nu vrea să fie găsită?!
Am cunoscut mulţi oameni nefericiţi-
Se lamentau, înjurau, urau Divinitatea...
Aha!Ei n-au găsit cheia,
Cheia destinului care i-ar fi făcut fericiţi...
Fiinţa mea tremură, conştiinţa e în impas;
Vreau să găsesc aceea cheie!O vreau!
Nu te plictisi, suflete al meu, să o cauţi -
Înţelege că fericirea ta depinde de ea...
Nu iubirea te va salva, nu banii,
Nici lumea care te înconjoară, ci doar ea,
Cheia tuturor, cheia sorţii,
Cheia visurilor...
Dar dacă nu o voi găsi niciodată?
Toate fiinţele ar trebui să îşi pună
această întrebare;
Unii nu vor s-o caute, preferă să moară
în tăcere -
Ei sunt renegaţii cheii!Ei, nefericiţii...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.