miercuri, 25 februarie 2015

Povestea unei picături de apă - de Vlad David Lepădatu

       Cerul înourat aduce o ploaie caldă de vară ce umezeste pământul uscat. Florile, bucuroase de roua divină, îşi deschid petalele, înîlţindu-şi capul spre soarele înţelept.

        O picătură de apă, ca un mic diamant, mi s-a aşezat în palmă. Am simţit cum inima îi bate cu putere, nu ştia dacă îi sunt prieten sau duşman. O priveam cu duioşie, încercând zadarnic să-i mângâi ochii înlăcrimaţi. Am rugat-o sî-mi spună povestea ei, poveste pe care o voi spune şi celorlalţi copii.
        Mama lui era ploaia de vară ce se trăgea dintr-un neam de rang mare. Avea două verişoare,  ploaia de primăvară şi de toamnă, cu care se înţelegea bine. Mergeau în vizită la verişoarele sale şi întotdeauna primea cadou. Picătura de apă a vrut să alunece pe o rază de soare şi a ajuns pe pământ. Singură, neajutorată, era uimită de tot ce vedea pe plenta Pământ. Maşinele mrrgeau prea repede şi tropea pe tot ce îi ieşea in cale, câţiva copii se jucau desculţ l colţ de stradă, o bătrânică, fără umbrelă, cerşea mila trecătirolor. Spre surprinderea ei, nimeni nu i-a întins o mână de ajutor.
Picătura de apă mi-a pspus că în lumea ei, oamenii sunt mai buni, săracul nu trece neobservat. I se oferă un trai decent şi multă mângâiere, chiar din partea celor bogaţi. Copiii iubesc picăturile de ploaie, le strâng cu grijă şi le oferă, mai târziu, florilor ca să crească. Doar de la Dumnezeu cer îndurare când arşiţa verii e prea mare.
Picătura de apă  lăcrimat, a întors privirea de la Pământul potrivnic şi a plecat spre cerul mântuirii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.