Abisul - de Andreea Violeta Bobe

05:33:00
Abisul
       Capitolul I

       A fost odată ca niciodată, undeva la marginea unei galaxii  o planetă necunoscută numită Abis. Aceasta nu era prea mare,dar strălucirea ei de un albastru profund umbrea și cele mai gigantice sfere plutitoare. De departe vibrațiile ei profunde și ispititoare vrăjeau orice ființă străină ce ar fi remarcat frumusețea ei fără de pereche. O masă imensă de albastru plutitor incunjurau continente răzlețe și obraznice, care dansau dintr-o parte în alta a imensului teritotiu albastru. Orice străin ce ar fi văzut de departe frumosul Abis și-ar fi dorit să se apropie de el, să-l simtă și să moară fericit în brațele lui. Dar nimeni nu ar fi bănuit că această planetă deține viață. Orice vietate care ar fi privit din îndepărtări ascunse măcar un colțisor al Abisului și ar fi știut de existența unor abiseni i-ar fi  ucis pe fericiții care i-au furat paradisul .Planeta Abis e un mister al cosmosului, o rămășiță vie uitată de Univers, unde forțele nebune ale haosului au fost înlocuite de beatitudinea perfecțiune. Cine și-ar fi imaginat că o galaxie infirmă adoposteste o comoară a cărei principală virtute constă într-o substanță secretă, apa? Demult dispărută această esență a vieții a produs haos în întreg Universul. Puținele civilizații care l-au colonizat au pierit din lipsa elementului vital. Au trecut sute de miliarde de ani până când fosilele rezistente ale ființelor s-au transformat în pietre și nisip spațial, iar acestea la rândul lor au trecut prin diverse cicluri în formarea de stele și planete, care la rândul lor au perit. Oare ce este această minge plutitoare? Oare ce secrete ascunde în frumusețea ei cosmică, care răstoarnă și cele mai impunătoare nebuloase atunci când se sting în dulcea lor glorie sublimă? Haidem să închidem ochii și să respirăm adancindu-ne mintea în spirit! Lipiți-vă buzele uscate și inspirați încet aerul din jurul vostru! După câteva minute de meditație profundă lăsați-vă mintea să iasă din corp. Imaginați-vă că esența ascunsă în cele mai întunecate părți ale ființei voastre crește și iese la suprafața și odată cu ea, ieșiți și voi. Mâinile vă tremură, picioarele transpiră, iar plămânii se umplu de un aer amețitor. Acum e vremea să ne trezim spiritul și să vedem cine suntem cu adevărat, niște martori ai creației cosmice.    
Ne aflăm la granița dintre timpuri, undeva la marginea Galaxiei Azbest, unde un cârd de ființe elementale dansează pe o muzică divină. Priviți ce forme transparente vibrează pe lângă voi! Umbre transparente se rotesc printre nori de praf portocalii. Niște mâini invizibila vă iau și vă plimbă printre norii colorați și lumini seducătoare. Voi nu va puteți mișca, nu puteți gândi, nu puteți refuza marele răsfăț ce vi se oferă; Sunteți paralizați, infirmi, niște marionete în mâna îngerilor gingași. De-abea acum simțiți ce e adevărul, de abea acum puteți spune că imortalitatea spiritului în fața cărnii există cu adevărat. Da, voi sunteți adormiți, dar n-ați murit încă. Lăsați-vă cuprinși de eșarfele roșii, care vă înconjoară! Uniți-vă genele și mirosiți mireasma lor veche de milenii. Simțiți din nou cum mintea vă obosește, iar îngerii vă sfâșie tot trrupul. Buzele și ghearele lor vă pătrund până la os; nervii se rup ca sforile putrezite, carnea cade de pe voi, dar buzele vă stau lipite de ale ființelor ciudate ce vă săruta ca pe niște copilași nevinovați. Din săruturile și îmbrățișările aproape carnale dintr-o dată toți îngerii fug și se ascund printre aburi albăstrii. Cu ochii speriați privesc ascunși o mare masă de praf ce se zvâcnește nervoasă și scuipă cu pietre peste tot. Din imensul haos produs o umbră iese vorbind în limbi necunoscute oamenilor. Aceasta se îndreaptă spre voi și vă posedă mintea sădind în ea istoria vechii civilizații a Abisului. Acum veți fi martori la evenimentele istorice demult uitate de umanitate:
Planeta s-a format demult la al doilea ciclu exploziv al cosmosului și odată cu ea și Sistemul nostru solar. La început toate sferele gravitau aproape de copilul-Soare și astfel s-au dezvoltat forme inferioare de viață: bacterii, protozoare, spongieri, pe urmă au apărut plantele și câteva forme mai putin dezvoltate de viață. Cu timpul majoritatea sferelor s-au îndepărtat de stea, iar viața a încetat. Doar Marte, Abis și Venus au rămas sub ocrotirea mingii de foc, iar Abisul a iubit-o cel mai mult. Acolo existau zeci de mii de păduri, cu zeci de mii de fluvii, râuri, râulețe și animale sălbatice; trăiau în armonie creaturi ciudate, pustnice și melancolice, niște fosile vii ale vechilor civilizații extraterestre. Abisul era un mister biologic, căci totul în cerul înstelat murise și putrezise sub blestemul forței divine, care fără milă a distrus toată creația sa. Cu toate astea niște animale nesemnificative, niște gunoaie cu suflet au scăpat de focul aprig al divinității ascunzându-se pe o planetă fertilă, dar slab populată. Acel loc la început a fost refugiu, apoi acasă, dar în cele din urmă a rămas cunoscut ca fiind Abisul. Acele creaturi ne sunt cunoscute că fiind proto-oamenii, niște ființe jumătate animal, jumătate elemental, ale căror însușiri fizice și moale au dat naștere la oamenii zilelor noastre. Proto-oamenii formau o civilizație ciudată bazată pe tehnologie botanică, foarte asemănătoare cu cea din secolul XXI. Poate că ei nu cunoșteau atât de bine chimia și fizica precum noi, în schimb erau niște genii în matematică, astronomie, astrologie și de la ei au plecat primele legende și mituri ale omenirii. Însă cea mai mare virtute a proto-oamenilor era iubirea, acest sentiment complex, fără definiție, fără logică, fără rațiune ghida mințile strălucite ale acestor creaturi fantastice.  Sentimentul banal și neînsemnat numit "iubire" era baza unei întregi civilizații, care a descins din Eden. Edenul a fost locul nașterii Universului, miezul și marginea Creației însăși, în care Creatorul este propria Creație, nenăscut, dar născut prin sine. Creatorul este Edenul și Edenul este Creatorul. El/Ea într-o zi s-a gândit să facă ordine-n Haos, iar Haosul a devenit Universul, plin de galaxii, plin de constelații, plin de stele, de planete, plin de existență.
            Tot în acea perioadă Creatorul a dat naștere unor ființe asemănătoare lui/ei și care s-au înmulțit în tot Universul. Diferențele și neînțelegerile dintre aceste ființe au luat amploare, iar Creatorul le-a separat în diverse locuri ale Universului. Unele din aceste viețuitoare lipsite de trup au murit, altele s-au contopit în corpuri de ființe de pe  alte planete și au format diverse rase, niște corcituri impure nedemne de mila Divinității Supreme. Rasele post-edenice s-au înmulțit, s-au amestecat, s-au răsculat împotriva tiraniei Creatorului și au sfârșit majoritatea sub un mare blestem al morții. Singurii gândaci nesemnificativi care au scăpat au fost câteva creaturi fricoase și pașnice, care s-au ascuns în timpul războiului divin. Supraviețuitorii, adică proto-oamenii ajunși pe planeta Abis au posedat corpurile unor viețuitoare terestre (nicidecum acvatice), lipsite de spirit, de rațiune și de inteligență. În schimb aceste creaturi erau suportul ideal al unor ființe compuse din antimaterie, care trebuiau să viețuiască într-o lume materială. Contopirea dintre ființele elementale și animale au dat naștere proto-oamenilor, ființe libere, cu sufletul închis într-un înveliș carnal, fără de care nu pot trăi. La început ei erau niște ciudățenii, niște inadaptați ai naturii, ultimele secreții vitale ale Creatorului. Acestuia nu-i mai păsa de creațiile sale, nu-i păsa decât de El/Ea, căci nimeni înafară de Perfecțiunea Sa nu conta. Supraviețuitorii marelui ciclu universal au refuzat să se mai considere copiii Creatorului și și-au creat o lume a lor numită Abis.

            Capitolul II 
           
            A răsărit pe cer marea minge galbenă de foc. Razele ei aurii răspândesc căldura sufletească a nucleului vieții. Soarele, această lampă de ghidare a planetelor în decursul rotației lor în jurul drumului ciclic, această sobă răspândește căldura necesară vieții planetare. Zeci de mingiuțe se rotesc în jurul lui, fiecare dintre ele având propiul său ocol. Planeta care avea un ciclu apropiat Abisului era Marte. La acea vreme  Marte a fost un grânar plin de câmpii fertile și ape învolburate, care au răsărit din munți înalți și falnici ca niște balauri verzi, cu cozile înflăcărate de vulcani colerici care erup zilnic. Zeci de continente, stepe și un ocean obosit pluteau ca niște pești leșinați în gropile adânci ale lui Marte, planeta arămie cu pete verzi, care absoarbe cu brațele deschise lumina și căldura iubitorului Soare. Astrul acesta falnic, aflat la vârsta copilăriei mici strălucea precum un rege înțelept care-și protejează poporul. Asta observăm noi, dar și Lilith. Ea se trezise în acea dimineață marțiană și privea împrejurimile câmpiilor veșnic verzi. Căsca cu ochii mijiți, iar buzele pline și umede precum căpșuna sorbeau însetate seva dintr-un pom. 
            - Când au de gând să vină să mă ia? își spuse ea uitându-se la cer. De câteva ceasuri aștept venirea lor.
 Lilith își frecă mâinile legate cu lanțuri făcute din împletituri de iederă otrăvitoare, dar orice încercare de a se elibera de acele legături îi provocau usturimi și mâncărimi dureroase pielii ei fine. Ea avea mâinile lungi, subțiri precum aripile unei lebede, iar unghiile pale și trandafirii străluceau ca perlele oceanului. Peste acestea curgea sângele roșu și fierbinte din brațele ei. Cu cât se străduia să se elibereze, cu cât iedera îi strângea toți mușchii ,îi oprea circulația, îi provoca bube cu puroi galben și usturător, iar venele umplute cu sânge stătut se spărgeau și lichidul stacojiu se prelingea pe brațele ei precum apa din cascadele învolburate. Lilith nu vroia să se dea bătută, oricât de mari ar fi fost durerile. Dorea să scape și să se ascundă în pădure. Iarba cu amestec de oxizi de fier i-ar fi ținut de foame, dar substanțele necunoscute de pe această planetă erau extrem de periculoase, căci inhalarea lor putea duce la pieire. Singura zonă din care se putea hrăni era Continentul Grânar. Acel loc era pe vremuri un pământ gol, dar cu un sol fertil precum cernoziomurile. Din pricina eruptiiilor vulcanice frecvente în acea zonă, multe minerale au fost aduse la suprafața marțiană formând acele soluri dătătoare de viață. Proto-oamenii aflați în cercetarea Sistemului Solar au descoperit pe Marte un loc prielnic pentru agricultură și silvicultură. Totodată seismele frecvente, erupțiile ucigătoare și fauna periculoasă i-a determinat pe abiseni să nu-și amenajeze pe Marte o casă, ci să facă o grădină uriașă.
            Condițiile mizere, dizgrațioase și climatul rece de pe Marte au fost "calitățile" potrivite unei "carcere în libertate". Trădătorii politici, leneșii, hoții și rebelii erau exilați în această "închisoare" ostilă. Unii nu înțeleg sensul exilului marțian. Deși e o planetă liberă de explorat, pericolele, drumurile accidentale, noroiase sau nisipoase, animalele carnivore, ploile acide, care dezintegrează tegumentul fin al abisenilor și hrana sălbatică, otrăvitoare erau câteva din chinurile prin care treceau toți trădătorii. Închisoare naturală se află pe continentul nordic al lui Marte, unde climatul temperat arid cu vegetație de stepă, silvostepă, taiga și licheni se amestecă într-un mod ce ar fi imposibil pe planeta Abis. Acest lucru îi dă continentului unicitate în întreg Sistemul Solar. Amestecul de întinderi de iarbă uscată, înconjurată cu păduri de conifere dense și întunecate oferea acelei zone aspectul unui labirint înșelător, lipsit de ieșire și de speranță. Singura șansă ca exilații să scape din chinuitorul loc era ca navele spațiale abisene să vină să-i ia înapoi acasă. Lilith stătea acolo de 7 ani marțieni, echivalent cu 14 ani abiseni.  Noțiunile de trecut, prezent și viitor se împletesc, se amestecă diferit în întreg Universul, iar Creatorul fiind atemporal nu-l interesează noțiunile "nesemnificative" după care se ghidează micile ființe. În momentul de față e nepăsător/nepăsătoare de chinurile prin care trece Lilith pe Marte. Ea dorea libertate, dar lanțurile de iederă îi aminteau prin otravă lor că pedeapsa trebuie dusă până la bun sfârșit.
-De 7 ani mă chinui să-l desfac și nu reușesc. Azi după calculele mele ar trebui să fie Ziua cea Mare în care trădătorul de Gregor va veni să mă elibereze. N-aș vrea ca el să mă vadă cu lanțuri, căci s-ar bucura foarte mult. Dacă mă vede înfrântă, măcar să-i arăt sfidare și demnitate.
 Soarele strălucea pe cer, dar nava abisală în frunte cu Gregor nu apărea pe orizontul plin de hidroxid de fier. Nervoasă și stresată Lilith își smulse cu dinții un fir de otravă, iar limba începu s-o usture. Îi veni să plângă, dar se abținu. După 7 ani de rătăciri în pădure, de frecare printre ramurile copacilor, de scăldat în ape, de târâit în nisip și iarbă de abea acum a reușit să scape de iederă. "Cum de nu mi-a venit ideea asta până acum?" se întreba ea.  Ochii ei mari și verzi ca smaraldele străluceau de atâta ură și scârbă precum o apa clocotită, iar încruntătură sprâncenelor îi ofereau un aspect animalic, demonic chiar. Inima îi zvâcnea în pieptul uscat și părul i se zburlise ca o mătură.  Dintr-o dată privirea ei fioroasă se năpustii asupra cerului. Roșul norilor dezgolea o siluetă piramidală, cu vârful în sus care strălucea ca un cuarț. Această cobora lent rotindu-se pe solul marțian și ateriză la o distanță de trei copaci de Lilith. Piramida transmitea peste tot un spectru luminos împărțit în cele șapte culori fundamentale: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet. Lumina solară era combustibilul pe baza căruia funcționau piramidele, aceste nave spațiale care circulă între planete și sisteme solare a căror viteză e direct proporțională cu cantitatea de lumină "înghițită". Soarele, sursă principală de energie a abisenilor era o stea tânără și nu putea oferi o energie luminoasă prea mare, ceea ce scade viteza de deplasare a navelor piramidale. Dacă viteza de deplasare e mică, timpul în care e parcurs un anumit traseu se mărește. Acestea erau unele din puținele cunoștințe de fizică pe care le dețineau proto-oamenii, dar știau să se ghideze după ele. Soarele strălucea peste piramida aterizată la sol, iar razele sale erau captate în interiorul ei. O ușă dreptunghiulară se deschise, iar din ea ieși Gregor sfredelitor, acru și viclean așa cum a fost el dintotdeauna. În spatele lui se aflau doi gardieni care țineau în mâni cătușe, lanțuri de iederă și cămașa de forță pentru deținută. Cu ochii mijiți, șireți le ordonă celor doi să o țină pe Lilith de brațe, apoi i se adresă fetei cu o figură batjocoritoare: 
            -Ți-a plăcut sederea în acest loc minunat? întrebă Gregor cu un accent ironic. Ai avut aici cele mai frumoase condiții de trai pe care am putut să ți le ofer. Mai bine de atât nici nu am putut, să ști! apoi râse cu un glas sugrumat de o tuse bolnăvicioasă. 
            -Mi-a plăcut foarte mult. îl întrerupse Lilith zâmbind printre dinți. N-am văzut pe Abis atâtea frumuseți sălbatice. Sincer, chiar mi-au priit cei paisprezece ani petrecuți în acest paradis sălbatic. Din păcate timpul aici e mult prea scurt, deci nu m-am putut bucura decât pe jumătate din pedeapsa ta ridicolă. 
 -Păcat că trebuie să te întorci acasă, micuțo. Timpul petrecut aici ți-a conturat caracterul tău adevărat, cel pe care toți locuitorii Abisului ar trebui să-l cunoască. 
 -Ești sigur că exilul pe Marte mi-a accentuat și mai mult defectele pe care pretinzi că le-aș avea? Ești sigur că otrava ce mă înconjoară mi-a slăbit corpul și mintea? Chiar crezi că m-am temut când am stat izolată în sălbăticie? Prin jalnicul tău exil n-ai făcut decât să-mi întărești ura, n-ai făcut decât să-mi alimentezi dorință de răzbunare, de vărsare de sânge. Acum faci marea prostie de a mă aduce acasă și o să vezi ce-ți voi face! 
            -Știu deja tot ce ai gândit în toți anii ăștia blestemați pe Marte. M-am asigurat din timp de pedeapsă asta ciudată și cunosc exact toate experiențele, gândurile și traumele suferite. Eu însumi ți-am implantat cu o săptămâna înainte de exil un diamant în encefal. Cu ajutorul lui te-am monitorizat și am aflat ceea ce se ascunde în mintea ta necoaptă. Știu că de-abea acum te-ai eliberat de iederă asta nesuferită. Vai, dar cât te-ai chinuit să scapi de ea!
            -Crezi că o să scapi nepedepsit? sări Lilith din iarbă și se năpusti peste maleficul Gregor.Îl trântise la pământ și-l lovi cu pumnii și cu picioarele. Imediat interveniră cei doi paznici, o luară pe Lilith și-i puseseră cămașa de forță. Imobilizată la sol ea nu putea să mai facă altceva decât să țipe.
            -De ce ești căpoasă și nu mă asculți? Ști bine că eu sunt mult mai matur și mai inteligent decât tine. Eu chiar nu aveam de gând să te imobilizez cu cătușe, lanțuri, cămăși, dar caracterul tău violent m-a determinat să le aduc după mine, împreună cu cei doi gardieni. Aveam de gând să te duc acasă într-un mod demn de un om nobil, de o regină, dar știam că vei fi sălbatică, așa cum ai fost de când te știu. Lilith, nu mai boci cu fața în iarbă și ridică-te!
            Corpul fetei se zbătea încăpățânat semn că refuză să se ridice. Gregor, șiret din fire observă că ea i se împotrivește printr-un comportament infantil și ca să o constrângă își așeză piciorul peste șoldul ei. El purta o robă lungă și neagră, plină de cusături din fire de aur, iar la gât îi atârnă un pandantiv faruit din ametist. Acest talisman prețios a aparținut cândva lui Lilith, dar șiretul Gregor l-a furat. Un alt obiect valoros este inelul de aur cu rubin de la inelarul stâng al abisanului. În timp ce apăsa cu piciorul pe șoldul exilatei el își etala cu mândrie bijuteriile.
            -Astea-mi aparțin mie acum. Degeaba te milogești că nu ți le dau nici să-mi spargi țeasta. Gardienilor, luați-o pe nemernica asta și duceți-o în piramidă. Rămân puțin pe iarbă ca să mă odihnesc și o să urc și eu. 
  Întins pe sol maleficul abisan admiră peisajul deosebit al planetei Marte. Pădurea oftă cu un glas melancolic, vântul bătea ca un geamăt de despărțire și iarba tânjea după picioarele abisanei. Gregor putea citi gândurile tuturor, chiar și per cele ale naturii. El știa că prezența ei a oferit acelei zone o atmosferă diferită, o atmosferă încărcată de energie ciudată, dar plăcută, un suflu vital pe o planetă moartă și pustie. Odată cu plecarea lui Lilith Marte va muri.
            În piramidă  fata stătea ghemuită cu fața la podea și cu mâinile legate la spate. Cristalul podelei îi reflecta perfect trăsăturile feței, iar ea observă că în toți acești ani corpul ei nu s-a schimbat deloc, ci a rămas același. Toate zvonurile abisenilor spun că blestemații care sunt trimiși pe Marte îmbătrânesc cu cel puțin zece ani față de cât le este dat. Lucrul acesta o bucurase pentru câteva momente și uită de supărările care o chinuiseră în ajun. Paznicii o priveau cu milă pe deținută din pragul ușii ținând strâns sulițele cu vârf de ametist. Unul din ei fiind mai plictisit începu să vorbească:
            - Dintotdeauna regele-adjunct a fost foarte viclean și a manipluat-o pe regină. Nu-mi vine să cred că acum 14 ani a păcălit toate popoarele noastre cu minciuni și dovezi false împotriva reginei. Ceva e necurat la mijloc, dar nimeni n-a putut dovedi cine e adevăratul vinovat.
            - Mare scandal a mai fost în cazul corupției intercontinentale. Ar fi putut izbucni un război pe toată planeta. Păi dacă regina a vrut să defrișeze pădurile din Zona Sacră. Doar știm cu toții că e o bamsflemie să te atingi de ele. Sunt primul cămin al strămoșilor și ultima noastră legătură cu trecutul imprecis care s-a șters din cauza celor care și-au renegat rădăcinile.  
            - Uite că nu a avut de ales. A trebuit să o facă, căci întregul echilibru social s-ar fi destrămat. Conflictele politice din ultimii ani, seceta, epidemiile și schimbarea climei au distrus echilibrul Abisului. De mii de ani nu ne-am mai confruntat cu astfel de probleme.
            - A încălcat una din Legile Sfinte, iar dacă faci asta indiferent de circumstanțe meriți să fi pedepsit . Dacă vrei să  te joci de-a eroul găsești altceva de făcut.
            - Tu nu înțelegi că nu a avut de ales. La numai o săptămâna întreagă economie a Abisului și-a revenit ca prin minune. Nimeni n-a felicitat-o pe regină pentru fapta ei, iar regele-adjunct șiret fiind a pretins ca pricina ridicării din colaps au fost campaniile de ajutorare de pe cele trei mari continente pe care le-a făcut din propia lui avere. Întradevăr, a ajutat foarte mult Abisul, dar nu întratât de mult ca Lilith. Dacă nu se folosea de resursele hidrologice și forestiere din Zona Sacra un procent ridicat al populației din continental sudic ar fi pierit din cauza încălzirii climei.
            - Cei de pe continentele nordice nu cunosc atât de bine situația celor din sud și nu înțeleg prin ce chinuri au trecut de-a lungul mileniilor. De aceea toți au fost de acord cu propunerea lui Gregor de a trimite "trădătoarea" pe Marte.
            -Eu nu înțeleg cum a putut regina să se lase manipulată toți anii ăștia de Gregor. Oare ea nu-și da seama că el o folosește pentru binele personal?
            Cei doi gardieni rămaseră pe gânduri pentru câteva minute, când deodată o voce puternică se răsti la ei: 
             -Barfitorilor, pregătiți nava! Plecăm imediat, iar dacă vă mai aud vorbind aiurea vă decapitez eu însumi. Iar tu Lilith nu mai boci ca un țânc bătut de soartă! Când o să ajungi acasă  să vezi ce surprza te așteaptă. Crezi că nu știu că mâine împlinești vârstă de 546 de ani? Orice individ merită un cadou când își împlinește vârsta, în special cineva de seamă ca o regină și nu orice regină, ci una care a schimbat istoria Abisului. 
            -Nu mai amăgi lumea cu ironia ta seacă! îl mustră Lilith cu o voce nervoasă. Spune pe față ce vrei să spui și nu mai ține lumea în suspans. Chiar te crezi interesant dacă o lungești cu vorbe lipsite de tâlc? 
            - Ai învățat în sfârșit să vorbești! Până mai ieri te bâlbâiai în fața Mării Adunări stârnind râsul tuturor, iar acum ai prins curaj! Te felicit și îți admir îndrăzneala. Observ că exilul ți-a mai întărit caracterul, dar nu-mi explic ce anume te-a determinat să devi comunicativă. Ai întâlnit vreun vraci care să-ți dezlege limba cu ierburi magice? Ai contactat așa zisul Creator de care vorbesc legendele strămoșilor? Nu-mi dau seama.
            -  -Nu mai spune vorbe fără rost și încearcă măcar o scurtă perioadă de timp să vorbești ca un individ normal. Spune-mi ce anume mă așteaptă pe Abis și o să am grijă să te răsplătesc pe măsură. Dacă e ceva ce mă implică trebuie să știu și eu ce anume. Zi-mi mai repede, dacă nu promit să-ți sparg țeasta când o să scap din cămașă de forță.
            -Nu a pornit nava și tu deja mă ameninți. Ai devenit foarte curajoasă și chiar sălbatică. Încep să mă întreb dacă nu cumva am greșit atunci când te-am exilat. În loc să slăbești, să te ofilesti ai prins o ură crâncenă, o sete arzătoare de răzbunare și o forță atât de mare încât sunt sigur că vei distruge tot cea ce-ți va ieși în față. Ești crudă, nemiloasă, lipsită de orice finețe și demnă de toată mila. Ai încercat să fi o regină bună, dar te-ai dovedit un experiment eșuat al istoriei. Meriți să mori așa cum au murit toți rebelii care s-au răzvrătit Creatorului. Tot Abisul a dorit ca tu să putrezesti pe Marte, dar eu singur m-am opus tuturor și am vrut să te aduc acasă. Dacă nu eram eu toți r fi uitat de tine. Acum taci și soarbeti lacrimile cu fața la podea! O să pornesc nava și vom ajunge acasă. Acolo te va aștepta marea surpriză.           
            Gregor își terminase discursul printr-un surâs apoi închise ușa după el. Cu mâinile tremurânde a tras maneta de pornire a piramidei, iar aceasta s-a ridicat de la sol cu o viteză mult mai mare decât cea a vântului. Cerul vuia sub iuțeala nebună a navei, iar lumina emanată de aceasta era mai puternică decât a Soarelui. La scurt timp cei patru pasageri au ieșit din atmosfera marțiană și rătăceau adormiți prin spațiul cosmic. Marte se micșora din ce în ce mai mult cu cât piramida înainta spre destinație. Pe cer orice locuitor de pe Abis sau altă planetă apropiată ar fi putut observa corpul ceresc care strălucea ca o stea splendidă aducătoare de speranță. Spațiul cosmic parcă a încremenit în prezența piramidei, iar timpul s-a oprit în loc. Universul s-a topit în lentoarea seacă a monotoniei. Orice lege, orice ființă, orice lucru existent a pierit, doar sufletele celor patru pasageri plutesc ca aromele prin aerul stătut al morții. Existența nu-și mai are nicii un sens, iar esența ca esență devine o noțiune abstractă într-un labirint al rațiunii moleșite. Asta e ceea ce simțea Lilith, iar simțirea ei nu dădea niciodată greș. În curt timp va ajunge pe Abis, iar visul frumos în sânul materiei și existenței se va topi odată ajunsă la destinație. Totul e mort- șușoti ea- nimic nu mai are sens dacă nu mă întorc la origine. Vreau să ajung acolo de unde am plecat, la esența ca esență.”
            Gregor a observat neliniștea din tremurul reginei și și-a dat seama că ea e unul din acei călători, care atunci când intră în contact cu spațiul cosmic are halucinații. Drumurile lungi sunt periculoase, cosmosul e tiran și parcă poartă în el ura Creatorului față de greșelile lui. Toată legea materiei și antimateriei, a existenței și a inexistenței se învârte într-un cerc vicios în care forța morții depășește orice concept rațional. Astea nu sunt doar gândurile lui Lilith sau ale lui Gregor, ci sunt întocmai esența din care s-au născut marii respinși ai istoriei, proscrisii sorții și toți aceia care sunt binecuvântați prin blestemul vieții lor. Cosmosul oferă cunoașterea, dar nimeni nu e îndeajuns de puternic încât să poată să-i facă față, nici măcar timpul. Și astfel, sub presiunea unei forțe demonice piramida brăzda cerul cu un scop precis, să o ducă pe Lilith pe Abis.


Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.