Delirul - de Andreea Violeta Bobe

05:47:00
Delirul


George mânca de rupea pământul, iar în jurul lui dansau balerinele îmbrăcate în culori pastelate cu ursuleți de pluș în brațe. Pe masă sticla de coniac jumătate goală, jumătate plină stătea ca un bibelou scump cumpărat de la antichități. Fumul de țigară ieșea din nările scorțoase ale lui George, iar mustățile lui se legănau odată cu mișcările buzei uscate. Cutia cu trabucuri ședea tolănită pe covorul persan din sufragerie. Fetele nostime dansau după muzica pe care Toader o cânta la tobele tribale. Ca niște spirite dezlănțuite dansatoarele făcură o horă sălbatică în jurul lui George, care deja amețise de la cinci pahare de băutură.  Toader simți că-l cuprinde moleșeala și adormi cu fața-n portativ.  Miruna cea mai tânără dintre toți petrecăreții îl luă pe bețivul euforic de mâna stângă și-l duse-n balconul care dă spre stradă. Balerina  își linse buzele cu poftă, apoi îl mușcă pe George de lobul urechii cu minunatele ei piersici rozalii. Acesta bucuros de insistențele tinerei zâmbi șăgalnic și  scoase din sacou un mic ineluș. Miruna văzând micuța  bijuterie roși de uimire  în timp ce mustăciosul râdea cu gura până la urechi.
- Coniță, strigă el cu glasul răgușit, inelul ăsta l-am luat când am fost la București cu trenul. Acest mic obiect a aparținut unui boier pe vremea domniilor fanariote și mi-am vândut pământul ca să-l cumpăr. Vezi tu frumusețea asta mică? Am să i-o dau ficei mele mai mari. Ea e unica mea comoară și-mi doresc tot ceea ce-i mai bine în viață pentru ea. Îmi pare așa rău că nimeni nu o bagă și pe ea în seamă și mi se rupe sufletul când o văd tristă sub stejarul nostru. Când era mică eu mă jucam cu ea spunându-i că acolo va veni un prinț care-mi va cere mâna ei. Pe atunci credeam că spusele mele sunt doar povești, dar acum văd că ea chiar s-a bazat pe vorbele mele și suferă că nimeni nu o bagă-n seamă. Nu înțeleg de ce! Are aproape patruzeci de ani și nu s-a realizat. A făcut literele, e bogată, are afaceri în Brașov și Sibiu, are câteva case în sudul Franței, dar nu-i îndeajuns. Ști ce-i lipsește? George se opri din vorbit, mai luă o gură de coniac, apoi începu cu un glas și mai răgușit: Îi lipsește o familie, iar eu nu voi avea nepoți care să-mi poarte sângele peste veacuri. Ști cât de greu e pentru un părinte care a realizat atâtea în viață să-și vadă unicul copil viu eșuând? Dintr-o dată George izbucnind într-un hohot de plâns.
Miruna  se uită cu ochii înlăcrimați la bietul bătrân care-și plânge de milă, beat, fumat ca o bucată mare de slănină, apoi fugi supărată din fastuosul balcon îndreptându-se spre camera cu instrumente. În urma ei aburi de iasomie și lavandă se împrăștiau ca un mister în drumurile străbătute de întunericul nopții. Eșarfa ei lila-violet căzu pe covorul persan printre trabucurile și paharele mânjite de coniac. Între timp Toader se trezi din somn amețit de aburii alcoolului . Recita din volumul de Faust din mâna stângă  dansând pe muzica jazz care răsuna din tobele nebune. George își reveni din plâns și plecă să o găsească pe tânără căreia i-a simțit buzele cărnoase răsfirându-se pe urechea lui îmbătrânită. Dintr-o dată simți că se rătăcise; nu mai cunoștea casa, iar salonul cu băutură dispăruse, petrecăreții la fel. Casa deveni un loc necunoscut, parcă ireal, din altă lume. Pereții vibrau de voci ascuțite, mobila se cutremură gemând, ferestrele se blocaseră și aerul se făcu sufocant. George mergea prin coridoarele străine strigând în gura mare. Nimeni nu-i răspundea, doar o oglindă într-un colț cenușiu strălucea ademenitoare. Bărbatul se îndreptă spre ea. Ajuns în dreptul ei exclamă:" Nu se poate! Arăt exact ca în tinerețe." Alergă ce mai alergă, iar în fundul unui coridor lucea o lumânare lângă statuia lui Hecate. Dedesubtul ei aceeași oglindă în care se privise adineaori era mânjită de sânge. Se uită din nou în ea și o văzu pe Aglaia, fata lui cea mare dansând cu Miruna și celelalte balerine. Toader zăcea mort pe podea cu țeasta spartă, iar sângele îi curgea peste "Faust" prelingându-se pe covorul persan. Miruna cu ochii migdalați o mușcă pe Aglaia de ureche, iar femeia leșină zâmbind. George strigă din gură de șarpe distrugând blestematul obiect îm mii de bucăți. Cu mâinile mânjite de ceară azvârli statuia zeiței în perete spargandu-l. Nervos își scoase bricheta și o sticlă de coniac din sacou.  Turnă băutură peste tot holu’ și dădu foc casei. Lărgi gauroiul din perete și fugi nebun de nu știa ce-i cu el. Casa ardea ca o torta imensă în miez de noapte și George alergă urlând în padure până când umbra-i dispăru printre copaci. 
                                                                                                                    

          

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.