joi, 19 martie 2015

Îmbrăcat în catifea cobor în sat - de Luis Popa

Îmbrăcat în catifea cobor în sat
cu toate că s-a dus multă apă pe pârâu rata oprește în același loc
unde în urmă cu multe tinereți părinții mă îmbrățișau
știind că pruncul lor a scăpat de plug.

Dacă stau bine și mă gândesc șoferul este același
nu am cum să uit acel zâmbet care m-a vegheat
până la prima stație din oraș
în schimbul a cinci ouă și o găină
de vină este albul
care s-a jucat prin părul său.

Copiii juliți în genunchi aleargă pe lângă mine
li se pare ciudat să vadă pantofi lăcuiți prin praful lor
își dau coate, râd, parcă aș fi un clovn care și-a uitat rolul
unul dintre ei având mai mult curaj mă roagă să le cumpăr acadele
sunt musafir
aici așa este obiceiul.

Având o lumânare aprinsă îmi îndrept pașii spre mormântul lor
nu am mai fost de mult pe la ei,
probabil, de mine le este dor
cimitirul este același, nimic nu s-a schimbat
până și vecinii sunt aceeași
auzisem că-n altă parte i-ar fi mutat.

Greierii și-au ridicat propria casă lângă cruce
se joacă cu chitara, cântă, pentru ei viața este o bucurie imensă
parcă-l văd pe El, după o zi de Duminică,
cum la câmp se duce
furnicile și-au întemeiat mușuroiul printre buruieni
aleargă dintr-o parte în alta parcă știind că iarna le bate la ușă
parcă o văd pe Ea luptându-se cu viața
plină de troieni.

Îngenunchez să le sărut poza lipită pe ciment
ochii nu au curajul să plângă
timpul se oprește în acest moment
o mână mă atinge...este tata
un sărut pe frunte...este mama.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.