marți, 24 martie 2015

La limita dintre ficțiune și realitate – majorarea costului unei călătorii cu metroul - de Alexandru-Cristian Preda

Sistemul de transport românesc pare a clădi un consens al ideilor transpuse docil pe
contractele cârpite de substanța diluată a cuvântului șoptit. Am dovedit de multe ori abilități
oratorice impresionante și cunoștiințe vaste în domeniu, dar orice convenție stabilită este
dezbătută și atât. Punerea în aplicare, însă, e departe de a fi săvârșită, înainte de a mai ajunge la desăvârșire. România are, sub mai multe aspecte, o fundație șubredă și un terasament
mobil, variabil, ce se clatină indecis pe pilonii ridicați de societate. Am putea admite ca cert
determinate pentru un anumit set de valori etice, morale, că cerințele financiare minimale în
baza vânzării unui produs, de orice factură, se raportează, într-un procentaj substanțial, la
calitatea serviciilor oferite. Însă validitatea acestei afirmații este nulă în ziua de azi,
coexistând un surplus de informații prelucrate "manual" de autorități după bunul plac,
definind conceptul de furt intelectual, practicat la scară largă de clasa politică, situându-se în aceeași marjă de eroare, în degradarea completului de valori sociale, și furtul economic,
mascat, camuflat de jocul de culise al propriilor necesități materiale.

Cele afirmate anterior constituie esența unui cuplaj amplu de raționamente, opinii și
argumente conclusive ce dezvăluie tematica unui subiect ce s-a imersat în fibrele dezbaterilor febrile din rândul a zeci de mii de oameni. Discursul empiric pe care intenționez să-l
elaborez, izvorăște dintr-o revoltă interioară aprinsă pe tăciunii încă nestinși ai vremurilor
trecute. Dezideratul societății Metrorex este jertfa financiară a populației bucureștene
constrânsă de circumstanțele impuse să achite un cost mai mare pentru o călătorie cu metroul. Propunerea ce este literă de lege pentru conducere, contestată într-o oarecare măsură de
sindicaliști, vine pe fondul neconcordanțelor sesizate, între valoarea unui bilet de voiaj
subteran urban din țările occidentale și de pe frontul vestic al Atlanticului, si cea a unuia din România.

Manipularea sumelor mari ce vor intra în contul societății comerciale se înscriu în seria
hotărârilor penibile, nejustificate de realitatea justă, de cotidian, irelevante, în contextul în
care sunt zugrăvite pe un fundal desprins parcă din scenele de război, fapte sinucise pe
caldarâmul "artei" suburbane. Peisajul deplorabil al stațiilor de metrou, privite dintr-o
perspectivă optimistă asasinată în simțuri, inundă cascada de nuanțe ironice în sumele
vehiculate de Metrorex. Multe nereguli acaparează furnizorul de servicii de transport
menționat, multe hibe, numeroase întrebări, un singur răspuns: majorarea taxei de călătorie cu metroul, ce va afecta mai bine de un milion de bucureșteni care călătoresc zilnic cu acest
mijloc de transport în comun. Prețul este piperat, iar oferta inexistentă. Conducerea societății afirmă că este necesar să ne conformăm tarifelor medii din Uniunea Europeană. Însă diferența dintre calitate și cost, în România, este megalitică, pe când în occident, este infimă, chiar
zero.

Momentul crucial al propășirii către halele-ruină ale stațiilor vine cu o invadare, un balsam de mirosuri ce ascute simțurile, dar și un spectacol vizual autentic. Lăsând abordările
zeflemitoare deoparte, tabloul ce încadrează acest mijloc de transport subteran, cu toate
elementele sale componente, este terifiant. Pe magistrala 4 (Gara de Nord - Parc Bazilescu)
încă mai circulă vechile garnituri, inaugurale acum 35 de ani, care scârțâie din toate
încheieturile, suflul le e îngreunat de tonele de vopsea tricotate de arta graffiti-ului nocturn.
Vagoane care își leagănă tinerețile sub firul anilor îngropați sub tinicheaua de metal, și își
alintă bătrânețile când către babord, când către tribord, asemenea unei fregate pustiite de
valurile ce o asmută către țărm, în jocul timpului nărăvaș. Intră timid în stații, izbindu-și ușile amorțite în părți, în contrabalansul vremurilor apuse. Însă noile metrouri CAF achiziționate
din Spania - 16 la număr - funcționează aproape după aceleași standarde europene. Conform oficialilor metrorex, acestea au fost livrate cu mai multe defecte din fabrică, piese lipsă, fapt
pentru care a fost necesară o perioadă mai îndelungată de probe (ne amintim că luni de zile
acestea au circulat fără călători pe magistrala 2). Totodată, s-au găsit pe șine rulmenți și
piulițe ce au căzut din acestea, afectând siguranța bucureștenilor. De asemenea, a fost
necesară scurtarea peroanelor cu câțiva centimetrii, pentru că dieta la care au fost supuse
noile garnituri a fost ineficientă, deși au mai pierdut din greutate pe parcurs, ca dovada
pierderile calorice abandonate pe drum, amintite anterior...

De departe, locul de baștină al igrasiei, mucegaiului, calcarului, și al altor straturi și
substraturi sedimentare depuse în urma torenților formați pe peroane și sub căile ferate, sunt
stațiile de metrou, aproape fiecare de pe orice magistrală. Micul Paris a fost înecat de valurile Micii Veneții născute în subteran. Chiar dacă plouă sau este o vreme caniculară la suprafață, umezeala locului ne inspiră un aer epurat.

Explicația concretă, concisă a oficialilor îmbracă forme fluorescente de indolență și indecizie morbidă, fiind aceea că metroul din București se află sub nivelul pânzei freatice, prin urmare, nu există, în secolul XXI, nicio soluție de a drena apa pe făgașul firescului modernității. Stații precum Piața Romană, Universitate sau Tineretului "acuză" astfel de probleme, pereții sunt
plini de mucegai și pârâuri de rugină, iar tavanul aidoma. Zeci de stații au fost decopertate,
fie fără niciun temei rațional, fie pentru a lăsa cale liberă fluviilor subterane să se verse în
neant. Curenți de aer cald, umed, te întâmpină la confluența galeriilor, înmiresmând
atmosfera pașnică, creată de turbinele aeronautice care îți turuie gândurile la marginile
peroanelor.

În altă ordine de idei, prețurile vor crește pentru o cartelă de două călătorii de la 4 la 5 lei, o
cartela de 10 călătorii, de la 15, la 20 de lei, și chiar mai mult, o lovitură crâncenă pentru
zecile, sutele de mii de elevi și studenți care merg la liceu sau la facultate cu acest mjloc de
transport în comun, abonamentul lunar de 62 de călătorii va fi șters din "grila" Metrorex.
Angajații se plâng de salarii mici, însă veniturile companiei cresc anual, deși nu s-a facut nicio investiție notabila până acum, dar promisiunile, dupa cum suntem obișnuiți, nu contenesc a mai fi debitate de conducere. Ei compară ficțiunea, noi comparăm realitatea. Ei confruntă
tarifele de la noi cu cele din Occident, însă condițiile oferite sunt un oprobiu al normelor
umane, pe când cei din Moscova, spre exemplu, călătoresc în adevărate palate, iar metroul
londonez, deși cu 100 de ani mai vechi ca al nostru, e un muzeu subteran de înaltă rezoluție.

Iată cum argumentul dezaprobă idealul! (...)


Sursă: economica.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.