sâmbătă, 14 martie 2015

Ordinul cămășilor albe - de Nicolae Baldovin

Eu sunt mai reținut, dar am întâlnit mulți credincioși. Cu toate astea, de atâta plictis, jur că m-aș crucifica singur pe canapea, m-aș sacrifica doar pentru mine și nu m-aș mai ridica deloc, pentru nimic. Să-mi înfig cuiele indiferenței și nepăsării prin palme și tălpi direct în ramele de lemn ale patului. Să stau așa până sufletu-mi va fi iertat de minte și trupu-mi va deveni icoană. Sunt un păcătos, nu mai cred în trezitul cu noaptea-n cap și munca la patron și nici măcar în emisiunile tv. Iau numele domnului cetățean în deșert și spun fiecărui chip întâlnit că e cam cioplit. Nu merg la muncă duminica și nu mă rog în sfintele zile de salariu. Nu aștept mântuirea de mântuială și am datoria să nu datorez nimic nimănui. Nu știu dacă le-am gândit pe toate astea cu voce tare, dar totuși cineva îmi întrerupe șirul. Îmi spune să stau liniștit că va trece și va fi ok, să iau tot ce-mi zic ei, să rămân acolo că oricum eu n-am chei. N-am înțeles mare lucru. Mă întind pe pat și dau să-mi scot o țigară, dar cămașa asta albă n-are buzunare. Mă uit pe masă nu-i nimic, nimic pe nicăieri, iar eu-s legat de mâini și de picioare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.