joi, 12 martie 2015

Peste tot acasă - de Nicolae Baldovin

Sursa poza: internet
Mă gândesc că m-aș duce pe-acasă. Trebuie să mă adun, să iau așa o vacanță și să mă întâlnesc cu oameni cunoscuți. Să umblu pe străzi arhicunoscute, să salut în stânga și-n dreapta. Să fiu întrebat de sănătate de persoane care încă mai stau și acum pe scara de bloc cu care cândva mă lăudam că-i a mea. Eu și numai eu stăteam pe scara aia, restul erau un fel de chiriași pe care, parcă, mi-i alesesem pe sprânceană, să mă placă, să mă tragă de obraji, să mă alinte. Care scară de bloc? Din ce oraș? Sincer, nu știu exact. Dar știu că acasă e acolo unde ți-ai petrecut copilăria, unde te-ai rupt în genunchi și-n coate de ți-au făcut lacrimile ochii cât cepele. Sau unde ai dat dracu prima pereche de blugi de care te-ai atașat și pe care ai purtat-o până s-a subțiat fibra. Acasă tot timpul dai nas în nas cu cineva pe care nu știi de unde să-l iei, unde să-l pui, dar îl saluți respectuos ca și cum ți-ar fi rudă de sânge. Știi că la un moment dat ai luat loc pe genunchiul său, mai ceva ca la moș crăciun, și-ai ascultat ca un căscat la sfaturile lui despre fete. Erai un ciorchine de om fără floci la puță dar beleai urechile mai ceva ca la slujba de duminică. Că tot veni vorba, acasă le spuneai alor tăi că te duci să ocoleși biserica, să te dai pe sub masă sau să iei lumină și ajungeai dimineața în fața ușii de la apartament dus pe brațe de tovarăși, ca adus de pe front, de mustea voma printre dinți mai ceva ca sângele din răni. Toate intră-n mintea ta ca mirosul de mâncare de pe palier, din zi de sărbătoare. Îți intră în haine și-l porți cu tine ca pe un parfum care te prinde și pe care-l ții toată viața. Mă duc acasă! Vreau să mă întâlnesc cu ăia cu care am băut până am lins toți aceeași nasoală. Am chef să fac niște caterincă d-aia cruntă cu ăștia pe seama cuiva. Hm, de cine s-o mai râde?! Asta dacă mai găsesc pe careva. Eh, toți sunt acolo, știu eu! Așa e când te întorci acasă, toți trebuie să fie acolo, lumea de acasă niciodată nu se mută, nu pleacă. Problema e că nu prea știu la ce adresă să-i zic memoriei să mă lase. Acum sunt în Orașul de Vest, aș cam avea idee pe unde s-o iau. Merg spre sud, trec prin Orașul În Care În Unele Nopți Miroase A Vanilie, dar știu că n-am să dau acolo de pașii mei făcuți de-a bușelea. Merg, deci mai în față, în Orașul Capital, dar aici n-am mersul format. Aș da pe la bunici, dar e închisă ușa, e bătută bine-n cuie. Mă opresc să-mi trag sufletul. Îmi e total străin decorul. E bine acasă!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.