vineri, 1 mai 2015

Cristian MARTin, în slujba artei

       “Artistul aparţine operei sale, şi nu opera artistului”. (Novalis)
       “Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale”. (Constantin Brancusi)
        “Arta nu este nimic altceva decât contemplarea lumii impregnate de har, luminată din interior”. (Herman Hesse)
         Cristian Martin este unul dintre artistii care s-au dăruit cu pasiune în slujba frumosului, lucrând cu o plăcere nebănuita şi şlefuind prin har şi lumină interioară valori ale artei.
        Actor şi artist plastic, acesta a îmbinat cele două ramuri într-o manieră fină astfel  încât roadele să fie demne de apreciat.
        Actoria este temelia prin care şi-a clădit o frumoasă carieră. Harul, munca şi seriozitatea cu care s-a implicat au fost cărămizile cu care şi-a construit un drum în peisajul artistic. Iar acest drum a fost presărat cu roade deosebite.
       Teatrul este o parte din sufletul său. Pe scena teatrului, Cristian Martin a jucat cele mai frumoase roluri, şi, nu în ultimul rand, a jucat rolul vieţii sale într-o piesă de valoare, aceea a emoţiilor unui actor talentat şi devotat meseriei care îl defineşte.  Printre spectacolele cele mai cunoscute se numără „Danaidele”, în regia lui Silviu Purcărete – poate cea mai celebră montare scenică românească de notorietate internațională, jucată într-un amplu turneu în numeroase țări, ce a ajuns inclusiv pe Broadway ; „Ivan Turbincă”, după Ion Creangă; “Anselmo” – din Commedia dell’arte; „Proștii sub clar de lună”, după Teodor Mazilu, “O noapte furtunoasă - viceversa”, adaptare după I. L. Caragiale sau „Trăiește-ți fanteziile”, după John Tobias - comedie care se joacă și în prezent.
       Despre actorie, acesta a vorbit cu multă pasiune, reliefând însemnătatea acesteia. “Este un mod de viaţă care mă reprezintă şi, din fericire, asta ştiu să fac cel mai bine. Este felul meu de a fi, deşi aş spune că e o meserie duală – adică şi frumoasă, şi ingrată, şi aducătoare de mari satisfacții şi libertăţi, dar care te şi consumă sufleteşte şi intelectual cumplit de mult, poate fi plină de recompense, dar este și un risc asumat”.
     Actoria l-a adus si micile ecrane pe Cristian Martin. Aparițiile sale în show-ul de televiziune „Serviciul Român de Comedie” (ProTV, Antena 1), unde a interpretat numeroase personaje, precum și în serialul de comedie „Spitalul de demență” (ProTV)  l-au facut cunoscut publicului larg. Insa notorietatea la nivel național i-a adus-o rolul unui personaj dintr-o celebră reclamă românească, anume „Nebunul cu halatul”. De asemenea, portofoliul de roluri pe care le-a interpretat pentru zona de advertising este semnificativ și foarte diversificat.
     În perioada 2008 – 2010 a avut o frumoasă colaborare cu  Televiziunea Română, unde a realizat și prezentat emisiunile „Echipa Verde” și „Pe ce dăm banii?”.
     Trupa sa de improvizație, Grupa Mică, reprezintă cel mai recent proiect de scenă, fiind  înființată în 2013. Cu această trupă  are spectacole în București și în țară. Improvizația de show, ca gen de teatru este una din cele vech pasiuni ale sale.
      Prezentarea și găzduirea a numeroase evenimente corporate, VIP sau personale, unde stilul său personal și profesionalismul i-au adus o notorietate aparte completează cu succes activitatea actorului.
      Cât despre succesul unui artist, Cristian Martin a vorbit într-un mod deschis, prezentând calităţile care stau la baza construirii unei cariere demne de admirat. „Încă mă străduiesc să aflu! (zâmbeşte). Serios vorbind, cred că este vorba de lucruri simple: perseverenţă, bun simţ, muncă multă şi susţinută şi, nu în ultimul rand, noroc! Căci aş fi ipocrit să nu recunosc că norocul a fost de multe ori de partea mea iar întâmplările favorabile şi oamenii buni au venit la mine. Pe de altă parte, cred că mai e vorba despre faptul că e obligatoriu ca tot timpul să vrei să te dezvolţi şi să şi faci ceva pentru asta. Dacă vrei cu adevărat... munceşti!”
       Artistul a fost profesor de actorie la secția de specialitate a Liceului de Artă Dinu Lipatti din București și în cadrul Școlii Populare de Artă din Capitală, iar această activitate  continuă în mod natural prin activităţile de training şi coaching în care s-a implicat. Din 2013, acesta este foarte implicat în acest gen de activități ,în zona de dezvoltare personală prin tehnici de actorie și improvizație adaptate special, precum și în zona de public speaking. A pregătit deja mai multe serii de cursanți care au dorit să cunoască aceste tehnici, precum și acele “tips & tricks” folosite de actorii profesioniști și modul în care le pot aplica în viața lor profesională și cotidiană.
      În cadrul  taberei culturale BookLand  din 2013, acesta a organizat grupe de training de actorie și improvizație adaptate nivelului de înțelegere și performață al elevilor, lucrând cu mai multe grupe de elevi – de la clasa întâi până la a douăsprezecea.
     Artistul este, de asemenea, implicat în mai multe proiecte pro bono, destinate în principal dezvoltării educaționale a tinerilor – un exemplu fiind participarea ca speaker motivațional la seria de conferințe naționale BookLand Evolution, create pentru liceeni.
     Însă  Cristian Martin s-a remarcat şi în domeniul artei plastice, unde şi-a pus în valoare talentul şi imaginaţia, realizând cu succes obiecte decorative deosebit de apreciate, chiar şi peste hotare.  Arta plastică l-a fascinat dintotdeauna .
    “Arta plastică  reprezintă pentru mine o mare libertate: de viaţă, de gândire, de acţiune, de concept, de expresie şi aşa mai departe. Este relaxarea mea, locul în care mă refugiez de cele mai multe ori, pentru că acolo este întotdeauna bine şi frumos. E „Nirvana” mea! Acolo sunt cu totul şi cu totul stăpân, nu există limite şi constrângeri, numai voinţa şi simţirea mea conduc <>”, a declarat artistul.
 
   Brandul pe care l-a fondat, Martin Art, s-a dezvoltat și este deja cunoscut iubitorilor de artă, dar și celor care-și doresc pur și simplu obiecte unicat, cum sunt paharele pictate într-o manieră complexă și complet inedită. Artistul pictează pe sticlă, mai ales pe pahare, pentru care și-a și creat tehnici speciale, dar și icoane și alte genuri de obiecte de artă.
     “Cred că datorită zodiei mele duale, Gemeni, am ocazia să mă împart simplu: un geamăn se ocupă de actorie, unul de artă plastică, iar din când în când mai dau câte o petrecere in comun!  Faptul că încă nu sunt surmenat arată că una se completează frumos cu cealaltă – în anumite perioade mă relaxez puţin pe una dintre ele şi o susţin mai mult pe cealaltă, iar alteori, invers. În privinţa artei plastice, ea are vechimea cea mai mare în viaţa mea, dar numără mai puţini ani de practică profesionistă, pentru că după liceu nu prea am mai lucrat, până acum caţiva ani. Actoria, în schimb, mi-a format viaţa şi cred că şi personalitatea”, a povestit Cristian Martin.


Articol realizat de Mihalache Alexandra.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.