sâmbătă, 27 iunie 2015

Actul suicidar în literatura română interbelică. Încornoraţi sau bântuiţi de himere - de Mihalache Gabriela

Actul suicidar în literatura română interbelică. Încornoraţi sau bântuiţi de himere


        Personajele masculine cunosc şi ele gustul amar al trădării, dar în anumite cazuri, dialectica sufletească a geloziei este alimentată de convingerea că adulterul este consecinţa inevitabilă a oricărei căsnicii şi că femeia nu se poate sustrage unui dat ontologic, glasului ispititor al şarpelui biblic, idei valorificate literar de scriitori precum Ury Benador şi Gib Mihăescu. Personajele iniţiază experienţe ale cunoaşterii, pe care le trăiesc febril şi aparent hamletian, dar în realitate sunt hipersusceptibili, conduşi de un demon al incertitudinii care distruge orice emoţie spontană, victimele unor ideaţii delirante ce acţionează, asemenea unei avalanşe, prin sumaţie. Convins că  “nu există femeie, cât de fericit măritată, care să nu aibă un <> în care a îngropat bărbatul visurilor sale”[1], compozitorul Ludwig Holdengraeber din romanul scris la persoana I, Subiect banal, îşi supune soţia unui experiment riscant, aducând în casă un fost coleg de şcoală, Petre Ivănescu. Excesiv de analitic şi torturându-şi soţia cu întrebări inchizitoriale, personajul respinge diagnosticul de gelozie patologică, preferând „luciditatea cu care îi demonstram fatalitatea încornorării"[2]. Ajuns în sanatoriu în urma unei căderi nervoase, după ce practic îşi sileşte soţia să-l înşele şi conştientizând tardiv  inutilitatea demersului, personajul se spânzură. Nereclamat de nimeni, cadavrul va fi predat Facultăţii de Medicină pentru disecţie, final ce sugerează, printre altele, alienarea ca o consecinţă inevitabilă a structurilor obsesionale.
        În piesa Pavilionul cu umbre de Gib Mihăescu, premiată de Asociaţia Criticilor Dramatici în 1926, identificăm  acelaşi erou-victimă a tiraniei propriei construcţii mentale, eşecul nefiind provocat de un dezechilibru la nivelul implicării afective a celor doi parteneri, ci de un mod falacios de raportare relaţională.Cinicul Geo o iniţiază pe Liana, promisă lui Marius, în taina aventurii extraconjugale, convins şi el de structura predispoziţională a femeii, dar, printr-un nefericit concurs de împrejurări, va deveni el însuşi soţul acesteia, trăind teama împlinirii propriului tipar erotic propăvăduit. Convins că este înşelat, Geo se împuşcă în pavilion, spaţiu metaforic al relaţiilor ilicite şi al pulsiunilor erotice. Dacă în cazul prozei analitice a lui Ury Benador, contradicţiile interioare sunt detaliat redate, în piesa lui Gib Mihăescu psihologia sumară, modul artificios de înlănţuire a scenelor şi tehnica facilă a răsturnărilor de situaţie conduc la un final forţat şi melodramatic.
      Tipul soţului încornorat care-şi pune capăt zilelor este ilustrat şi prin intermediul lui George Radu Şerban, avocat cu teza de doctorat răsunătoare la Paris, care-şi supune soţia, numită Donna Alba după modelul renascentist, la o viaţă retrasă din cauza geloziei şi a suspiciunilor. Lucid şi calculat în plan profesional, dar tiranic în viaţa conjugală tocmai pentru a o apăra pe donna visurilor sale, Georges Radu Şerban se sinucide, înfrânt de rivalii în dragoste, când realizează că femeia nu l-a iubit niciodată cu adevărat.
      Eroii lui Gib Mihăescu sunt uneori victimele unor fantasme tentaculare ce le absoarbe întreaga energie, aventurieri incorigibili mânaţi de viziuni don-quijotesti, iar sinuciderea accentuează neputinţa desprinderii şi contradicţia insurmontabilă dintre interior şi exterior.  Un astfel de vânător de himere este Andrei Lazăr din Braţul Andromedei, preocupat până în pragul nebuniei de construirea unui perpetuum mobile, adică un aparat care generează energie în permanenţă fără intervenţie din exterior. El reprezintă omul unei singure pasiuni, ceea ce unii autori numesc un “unidimensional”[3] fiindcă valorizează oamenii şi întâmplările doar în măsura în care satisfac scopul propus. Într-un oraş de provincie cu ambiţii mărunte, acest personaj excentric şi timid, ale cărui reacţii frizează patologicul, profesor de astronomie la un liceu local, se îndrăgosteşte de cea mai frumoasă femeie, inaccesibila Zina Cornoiu, măritată cu un bărbat influent. Obsesia erotică nesatisfăcută, atât de frecventă în literatura lui Gib Mihăescu, nu constituie însă cauza sinuciderii, deşi  Zina Cornoiu va fi văzută în compania altui amant şi aparent acest lucru declanşează hotărârea de a-şi pune capăt vieţii.  Ultimele gânduri ale personajului masculin sunt centrate exclusiv pe himera de fier, adică pe stăruinţa inutilă de a căuta lucruri imposibile. Mircea Vulcănescu susţinea, de altfel, în studiul său despre specificul românesc “că o statistică arată că numărul cel mai mare de căutători ai perpetuumului mobil era dat odinioară de români – şi căutarea perpetuumului mobil este una din pildele notorii de căutare a imposibilului practic”.[4] În realitate, atracţia pentru cea mai dorită femeie din oraş nu contracarează pasiunea implacabilă pentru construirea aparatului, ci o potenţează şi i se subordonează, femeia reprezentând o ipostază în plan erotic a idealului intangibil. Personajul se va sinucide aruncându-se sub roţile trenului, o altă maşinărie în mişcare, dar semnificând realitatea prozaică şi limitată, când realizează că nu ar putea duce niciodată o viaţă normală.
       În lumea mahalalei, dragostea nu se rezumă la satisfacerea instinctelor şi nu este doar un premiu pentru supremaţia stradală, ci şi o modalitate de a depăşi condiţia animalică şi de a da sens unei vieţi chinuite şi pline de privaţiuni materiale. Bărbaţii sinucigaşi trădaţi de femeia iubită sunt, de obicei, firi hipersensibile şi blânde, prin contrast cu mediul din care fac parte, dar al căror act radical este cu atât mai violent cu cât masculinitatea le este sistematic denigrată. Cârpaciul rus Ivan, din romanul Sfânta mare neruşinare de G.M.Zamfirescu, trăieşte iluzia că ar putea să-şi găsească fericirea alături de grecoaica Maro, după ce-şi risipise entuziasmul în elanuri revoluţionare. Femeia, suflet sălbatic şi excesiv de senzuală, îl părăseşte însă pentru a trăi  în cadrul unui promiscuu menaje a trois, alături de un soţ violent şi de un ibovnic mult mai tânăr, Nedu. Focul care mistuie căsuţa din scânduri şi trupurile celor doi, aprins intenţiont de Ivan, sugerează purificarea simţurilor. Kovaci, din romanul Periferie de Constantin Barcaroiu, este bătut şi înşelat de soţie chiar cu propria-i calfă, până când decide într-un moment de răbufnire orgolioasă să le spargă amândurora capetele cu un ciocan. Măcinat de remuşcări şi torturat de păcatul omorului, se spânzură chiar de crucea lui Christos, după un monolog interior umanisto-mistic, în care îşi înţelege tardiv soţia. Compasiunea făţişă pe care cei doi autori o manifestă faţă de mahalaua săracilor, în care relaţiile înseamnă de multe ori împreunări facilitate de consumul de alcool, şi tendinţa de a releva substratul de umanitate, fac din actul suicidar o reflectare a eşecului oricărei tentative de înnobilare prin iubire.
      În piesa Vreau să trăiesc de Claudia Milian, sinuciderea este expresia nobleţei sufleteşti a soţului, în spiritul literaturii ruse, fiindcă personajul, înşelat de soţie chiar cu propriul fiu, îşi deghizează moartea voluntară sub aparenţa unei boli fatale. Personajul dizolvă o imensă cantitate de veronal în paharul pe care urma să i-l ofere chiar soţia fără să ştie, dar gestul este oprit violent de cumnatul său, pus la curent cu intenţia acestuia. Piesa are puternice accente  de melodramă, departe de  tensiunea conflictului din Fedra, reliefând drama soţului blând şi superior, a cărui soţie îl trădează fără scrupule cu propriul fiu, bolnăvicios şi plin de capricii, aflat mai degrabă în căutarea unei mame.



[1]Ury Benador, Final grotesc. Subiect banal,  Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968, p.33
[2]Ibidem, p.28
[3]Theodule Ribot, Psihologia pasiunilor, Editura IRI, Bucureşti, 2000, p.22
[4]Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005, p.91

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.