miercuri, 28 octombrie 2015

Aidan Andon, între alb şi negru

Aidan Andon, între alb şi negru

    “Pictura este un joc de opacităţi şi de transparenţe”. (Pierre Soulages)
      Pictorul este artistul care dezveleşte culoarea imaginaţiei având imaginaţia culorii. Penelul artei este unul incolor, doar viziunea interioară a artistului este cea care aduce o pată de culoare, muzică şi poezie operei sale. Fiecare artist trăieşte prin opera sa o poveste care nu cunoaşte sfârşit.
      Zugrăvind prin umbre lumini şi din lumini şlefuind umbre, artistul Aidan Andon reuşeşte prin picturile sale să pună în valoare albul şi negru într-o manieră deosebită. Creează un joc de contraste prin care arta se expune în forma ei cea mai senină. Lucrările sale ascund un joc de limpezime unde albul se îmbracă doar în întuneric, iar negrul se dezbracă de asprime, conturând frumuseţi şi forme ale profunzimii.
      Un artist îşi trăieşte opera într-un mod aparte pentru că fiecare artist trebuie să fie unic şi să se identifice cu un stil propriu. Fiecare artist se semnează cu sufletul. Deşi fiecare lucrare are un model, ea ascunde de fapt simţirea artistului. Lucrarea trăieşte prin migala unui artist şi prinde viaţă prin amprenta pe care el o lasă acolo. Acesta este sufletul unei opere.
      Aidan Andon a ales să se identifice cu un stil care-l face inconfundabil cu care fuzionează în mod sublim. A ales să picteze doar în alb şi negru, să vadă dincolo de culori, să ajungă la cele mai fine detalii şi să scoată în relief forţa luminii prin puterea obscurităţii. Pânza sa poate fi un portativ pe care aşează doar două note, alb si negru. Dar aceste două note transmit o muzică interioară plină de sensibilitate fiindcă le îmbină cu precizie, viziune adâncă şi iscusinţă deosebită. Ştie cum şi în ce măsură să le aşeze, să le contopească şi să le dea glas. Lucrările sale poartă amprenta ineditului
       “Îmi place să lucrez în alb şi negru, consider că mă pot exprima mult mai bine aşa! Culoarea fură puţin privitorul, îi oferă o plăcere în plus pe lângă imagine în sine. Pentru  mine a fost o provocare să lucrez doar în alb şi negru neavând acest mic ajutor, punându-mă la încercare mult mai mult să găsesc soluţia perfectă prin care să-mi acaparez publicul. Doi ani am lucrat şi cu un mic accent de roşu, mici detalii care să atragă atenţia, dar de anul acesta am schimbat roşul cu auriul! Îmi place mie să spun că sunt în perioada albă/neagră, cu mănuşi aurii!”.
      Într-o armonie perfectă, albul şi negrul dezvelesc a timpului culoare, împletindu-se în expresii care curg în simfonii nebănuite.   “Pentru mine e mai uşor să pun în evidenţă prin întuneric lumina  care conturează chipul unui om. Mă ajut de umbre să reliefez  detaliile unei feţe cât  şi  unduirea unui corp. Mi-am dat seama că nu mă defineam  prin culoare. Dintotdeauna mi-au placut pozele în alb şi negru, cât şi  filmele vechi. Fiind o zonă neexploatată  artistic la noi, am încercat să le arăt oamenilor că poţi să faci lucruri extraordinare doar cu alb şi negru” .
      Aidan Andon si-a descoperit talentul cu puţin timp în urmă, neştiind din copilărie că este înzestrat cu această capacitate de a surprinde lumini şi umbre  şi a le aşterne pe pânză într-un mod  memorabil.  “Din păcate, nu am ştiut din copilărie sau măcar din adolecenţă că pot realiza  asemenea lucrări. De aceea, încurajez  părinţii să-şi îndrepte copiii spre  toate ramurile artistice, creative pentru a descoperi în copiii lor talentul cu care sunt înzestraţi”.
      Artistul îşi aminteşte cum a început totul. Cum s-a aprins pasiunea sa pentru ceea ce face astăzi la un nivel profesionist. Fiecare artist ascunde o poveste, un început. Numai opera sa nu poate fi povestită, fiindcă acolo e trăirea artistului. “Am locuit vreo doi ani de zile în Asia, iar acolo am învăţat să cos. M-am întors în România pentru a mă implica în acest domeniu. Iar din croitorie am ajuns să pictez pe haine. Un prieten m-a provocat să încerc şi pe pânză ceva şi am încercat. Iniţial nu a ieşit un tablou extraordinar, dar mi-a plăcut.  Atunci am realizat că sunt foarte bun la detalii. Şi, fiindcă mi-au plăcut detaliile,  le-am dus pe fiecare tablou mai departe, accentuându-le cât mai intens şi mai bine. “
     Aidan pictează îndeosebi portrete, asta fiindcă atenţia sa pentru detalii îl ajută să surprindă chipul uman cu mare fineţe. A realizat portrele multor actori şi artişti, portrete care s-au bucurat de un mare succes . Astfel, Maia Morgenstern, Amza Pellea, Toma Caragiu,  Gheorghe Dinică, Tamara Buciuceanu Botez, Horaţiu Mălăele sunt doar câteva dintre valorile artei româneşti pe care artistul le-a zugrăvit pe pânză. Şi nu vrea să de dedice doar unui segment anume. Este conştient că poate avea astfel subiecte nelimitate, că lumea îi va oferi mereu un nou chip  pe care să-l pună în valoare. Mereu va apărea câte o provocare.
     “Pot spune că am început mai diferit. Am pornit de la ideea să ofer fiecăruia ceea ce simte că are nevoie.  Cred că ceea ce realizez  se poate îndrepta spre oricine din prisma faptului că există milioane de oameni care îmi pot fi subiect. Deci pot avea subiecte nelimitate.”
       Lucrările sale sunt expuse în mai multe galerii de artă, teatre şi cinematografe, dar şi în cafenele şi alte zone mai puţin specifice expunerii pânzelor. “Consider că arta ar trebui să ne fie la îndemână oriunde, să ne distragă atenţia de la cotidianul acesta anost care ne înconjoară.”
       Lumina şi întunericul se pot îmbina armonios astfel ca trăsăturile umane să fie cât mai expresive . Este o tehnică prin care Aidan se remarcă, este ceea ce îl face original. Ştie să pună oamenii în evidenţă doar prin alb şi negru, ştie să se evidenţieze el însuşi doar prin umbre şi lumini.  “Deşi sunt numai două culori, cu ele se poate lucra fantastic. Acesta este stilul meu. Nu cred că aş putea să îl definesc, ştiu doar că el mă defineşte pe mine.”
      Artistul se descrie ca un pictor care se dedică şi se defineşte prin operele sale şi simte că aceasta este misiunea sa. Este destinaţia unde trebuia să ajungă, mulţumirea sufletească şi regăsirea cu sine. “Sunt doar un pictor care pune multă pasiune în tot ceea ce face. De asemenea, îmi place să intru în contact cu oamenii şi să aduc ceva nou în viaţa lor. Să schimb  idei, viziuni şi să le arăt că frumuseţea se ascunde în simplitate, trebuie doar să deschizi ochii. Cred cu tărie că aici trebuia să ajung, indiferent ce aş fi încercat să fac”.
       Cât despre artă şi însemnătatea acesteia, artistul a vorbit cu sufletul deschis.  “Arta pentru mine este linişte, relaxare, emoţie şi curiozitate. Este atât de frumos să descoperi  arta în  pictură, dar este la fel de minunat să o descoperi în bijuterii handmade, în obiecte modelate de mână, în micuţe statuete confecţionate din şuruburi, sârme şi furculiţe. Arta este peste tot, trebuie doar să o exprime cineva şi atcineva să o admire. Atâta timp cât cineva face un lucru cu drag şi îl plămădeşte cu dragoste , de cele mai multe ori îl oferă din inimă, de aceea nu ai cum să nu-l admiri şi să-l preţuieşti!”.

S-aduci în întuneric strălucire
Şi să redai contraste strălucirii
E arta-n forma ei de adâncire
Iar arta e lumina omenirii.

        Lucrările artistului le puteţi regăsi pe pagina sa de facebook Aidan Andon sau pe site-ul său:
www.aidanandon.ro



 Material realizat de Mihalache Alexandra

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.