miercuri, 28 octombrie 2015

Se lansează o trilogie de poezie modernă, semnată de Camelia Iuliana Radu

COMUNICAT DE PRESĂ


Se lansează o trilogie de poezie modernă, semnată de Camelia Iuliana Radu

            Sâmbătă, 31 octombrie 2015, începând cu ora 14.00, unul dintre poeții în vogă la ora actuală, Camelia Iuliana Radu lansează trilogia de poezie modernă Întredeschis”, “Dincolo de fugă” și “Vântul în oglindă”, la Librăria Open Art din București. La eveniment sunt invitați cunoscuții poeți Octavian Soviany, Paul Vinicius și Dan Iancu, cei care vor prezenta trilogia în contextual literaturii contemporane, iubitori de artă literară și prieteni ai autoarei.
            Camelia Iuliana Radu s-a născut în 1959, în Slatina, iar imediat cum a învățat alfabetul a început să scrie poezii. La vârsta de 8 ani îi este publicată prima poezie într-o antologie a copiilor poeți, alături de Ion Mureșan, Ioana Crăciunescu, Ovidiu Papadima și alții. De altfel, toată copilăria a stat sub semnul scrisului, publicând versuri şi proză scurtă, în diverse antologii brăilene şi naţionale. A înfiinţat şi a condus Cenaclul literar de avangardă Atelier XX, obţinând premii naţionale pentru creaţie artistică şi literară.
A fost remarcată de Tudor Opriş, Marin Sorescu, Mircea Sântimbreanu, Iuliu Raţiu. A fost reporter TVR pentru emisiunile de copii şi mai târziu de tineret, a participat la organizarea de spectacole literare şi emisiuni în direct, fiind laureată a unui concurs internaţional de picture, organizat de UNICEF, unde a obţinut o menţiune.
Din anul 1990, locuieşte la Ploieşti, unde a fost jurnalist în domeniul cultural, iar pentru doi ani a fost directorul unei edituri. De asemenea, Camelia Iuliana Radu este primul autor strain care a tipărit un volum de poezie inspirit integral din frumusetea oriental a Sultanatului Oman. Prezentă cu versuri în diverse antilogii realizate de diferite edituri și/sau reviste, până în present a scris 11 volume de poezie. Îşi ilustrează singură volumele, având numeroase expoziţii de grafică de carte în mai multe oraşe din ţară (Braşov, Timişoara, Arad, Oneşti, Brăila, Ploieşti, Craiova).


Persoană de contact
Camelia Iuliana Radu
Telefon: 0723 899 664

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
0725.465.508

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.