miercuri, 13 ianuarie 2016

PORTRET - de Maria David

                         PORTRET

Mai lasă-mă un minut să observ tremurul din lucioasa-ți privire,
să cad în apa jucăușă din oceanul fermecat de îngrijorare,
mai lasă-mă să mă scufund în albastrul tău ce-n noapte e mirarea
când pleoapele-ți grele se inchid și rămâne doar uitarea.
Mai lasă-mă un minut să fiu cuprinsă de a ta îmbrățișare,
să simt cum pulsul ți se schimbă în grele bătăi de orologiu vechi
și tot ce vreau să aud aici e doar a inimii chemare
când ce știu devine o notă joasă ce îmi intră în urechi.
Mai lasă-mă un minut, doar unul, să îmi așez mâna într-a ta,
să simt cum și degetele își caută între ele doar iubirea,
iar când căldura lor se joacă cu tot ce nu știm a asculta,
tu să rămâi aproape, să mă săruți, dragostea mea.

Mai lasă-mă un minut, doar unul, ca în a ta inimă să fiu
și versuri calde de iubire la ureche să te aud soptind,
iar când vise albe și gânduri noi vor împleti un pustiu,
să știi că eu din tine un minut mai vreau… un minut iubind.

Mai lasă-mă un minut, doar unul, să cad pe gânduri, să mă regăsesc,
dar te rog să nu-mi dai niciodată drumul, căci știu sigur că n-am să mai iubesc.
Mai lasă-mă să caut iar o simțire veche ca în acea frumoasă zi

căci poate săruturile mele în curând nu vor mai fi…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.